Se afișează postările cu eticheta alimente. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta alimente. Afișați toate postările

marți, 18 decembrie 2018

Respectarea compatibilităţii alimentare elimină posibilitatea autointoxicării

În cazul asocierii de alimente incompatibile se pot declanşa uneori fenomene de fermentaţie a glucidelor (generatoare de dioxid de carbon, acid oxalic, alcool – compuşi care produc balonări şi crampe abdominale, constipaţie sau diaree) sau procese de putrefacţie a proteinelor (rezultând hidrogen sulfurat, acid fenil propionic, indol, scatol, fenoli, alcooli, acid acetic – compuşi toxici pentru organism).
Aşa numitele regimuri omogene, bazate pe compatibilităţi alimentare, au darul de a uşura digestia, atât prin creşterea vitezei de absorbţie, cât şi prin diminuarea efortului organismului de a digera alimentele respective, precum şi de a suprima fenomenele fermentaţiei sau putrefacţiei intestinale. Se evită astfel producerea de toxine la nivelul tubului digestiv, prin a căror absorbţie are loc o autointoxicare progresivă a organismului, care poate genera diferite stări de boală.

De ce este important să combini corect alimentele?

Unul dintre principiile ayurvedice de bază ale dieteticii se referă la combinarea corectă a alimentelor, atât în dieta generală, cât şi în cursul aceleiaşi mese. Valoarea acestui vechi principiu este recunoscută astăzi de către nutriţioniştii moderni, care au redescoperit ei înşişi (validând astfel vechile învăţături ayurvedice) existenţa unor compatibilităţi, respectiv incompatibilităţi alimentare. La baza acestora stau două aspecte esenţiale.
Primul aspect este cel al selectivităţii şi compatibilităţii secreţiilor enzimatice. Transformările chimice la care sunt supuse alimentele în cursul digestiei se efectuează în prezenţa unor enzime existente în secreţiile produse de glandele digestive.
Compoziţia enzimatică a acestor secreţii este influenţată de natura alimentelor consumate. Spre exemplu, dacă ingerăm mai mult amidon (existent în cereale, cartofi) acesta va induce o creştere a concentraţiei de amilază în secreţiile salivară şi pancreatică (amilaza fiind enzima care descompune amidonul).
Al doilea aspect al compatibilităţii alimentare: alimentele, pentru a fi asimilate necesită timpi de digestie diferiţi.


Fructoza şi glucoza din fructe nu suferă nicio degradare chimică prealabilă: sunt direct asimilabile. Zaharoza din trestia de zahăr necesită o hidroliză sub acţiunea unei enzime intestinale (zaharaza) pentru a fi absorbită.
Amidonul suferă întâi acţiunea amilazei salivare, iar apoi şi a celei pancreatice, transformându-se în maltoză, care sub influenţa maltazei intestinale trece în glucoză simplă, care se poate absorbi. Astfel digestia amidonului este mult mai lungă decât cea a fructozei sau glucozei din fructe şi necesită şi mai multă „muncă” din partea organismului.
Grăsimile încetinesc digerarea oricăror alimente mâncate în cursul aceleiaşi mese. Astfel, proteinele „grase” (asociate cu grăsimi) sunt digerate mai lent decât proteinele „slabe” (neasociate cu grăsimi): brânza slabă se digeră mai lent ca brânza grasă.
Alimentele conţinând acizi necesită un timp de digestie prelungit, întrucât organismul trebuie în prealabil să-i neutralizeze.
De exemplu, fructele acide/acre se digeră mai lent decât cele semiacide sau dulci. Legumele verzi se digeră destul de repede întrucât nu au o concentraţie prea mare de proteine, lipide sau acizi.

Anumite alimente induc rezonanţe planetare

Fiecare aliment are o rezonanţă astrală predominantă, care favorizează inducerea unei întregi game de emoţii, sentimente, gânduri şi stări specifice vibraţiei planetare respective în fiinţa care îl consumă cu regularitate (minim 30 de zile). Spre exemplu, fiinţelor care doresc să devină mai iubitoare, mai senzuale, mai „venusiene” le-ar fi de un real folos consumul preferenţial de grâu, mere, cireşe, caise, piersici. Celor care vor  să-şi amplifice puterea de emisie mentală, strălucirea, autocontrolul sau alte calităţi „solare”, le recomandăm un regim alimentar compus din orez preparat cu scorţişoară, nuci, anghinare, seminţe din floarea soarelui, măsline.

vineri, 29 august 2014

7 ALIMENTE IDEALE pentru un SOMN ODIHNITOR

Somnul odihnitor pare pentru mulţi un ideal greu de obţinut având în vedere, mai ales, stilul de viaţă agitat şi stresul vremurilor moderne. Însă înainte să apelezi la pastile sau la alte tratamente medicamentoase, poţi opta pentru o cură alternativă, consumând alimente care vor spori natural calitatea somnului! În continuare enumerăm cele mai avantajoase şi nutritive ingrediente care te pot ajuta să obţii un somn odihnitor:


1. Cireşe. 
În ultimii ani diverse studii au scos la iveală capacitatea cireşelor şi a sucului neîndulcit de cireşe de a combate insomnia. Cireşele stimulează producţia de melatonină, hormon ce reglează somnul. Pentru a beneficia de efectele maxime ale melatoninei, încearcă să elimini orice sursă de lumină artificială din dormitor cu cel puţin 30 de minute înainte să adormi. 

2. Ceaiul de tei. 
Este recomandat consumul unei căni de ceai de tei cu o oră sau două înainte de culcare, deoarece planta are proprietăţi sedative şi ajută la inducerea stării de relaxare. Mai mult, ceaiul de tei ar avea calităţi antianxietate, conform unui studiu publicat în "Journal of Ethnopharmacology" în 2008.

3. Nucile. 
Deoarece sunt o sursă preţioasă de triptofan, transformat de către organism în serotonină, nucile ajută la menţinerea bunei dispoziţii şi joacă un rol important în reglarea ciclurilor de somn şi reducerea anxietăţii. Ele sunt, de asemenea, o sursă decentă de melatonină. 

4. Ceaiul de valeriană. 
Este poate cel mai puternic sedativ natural, acţionează puternic asupra sistemului nervos central, ajutând la ameliorarea stărilor de anxietate şi a insomniei. Atenţie însă la dozaj! O cană de ceai va fi suficientă, deoarece în exces poate cauza dureri de cap şi crampe stomacale. 

5. Brânza şi caşcavalul. 
Majoritatea varietăţilor acestor produse lactate oferă organismului o doză substanţială de calciu care ajută la activarea triptofanului. 

6. Peştele gras, precum tonul, somonul şi macroul. 
Deoarece conţine acizi graşi Omega-3 care sprijină activitatea serotoninei, dar şi vitamina B6, care joacă un rol esenţial în producerea melatoninei. 

7. Banane. 
Acestea aduc un aport considerabil de magneziu (într-o banană medie avem 31mg), nutrient care îmbunătăţeşte calitatea somnului. Lipsa de magneziu poate duce la nervozitate, iritabilitate şi oboseală generală.

sursa: ziarulring.ro

miercuri, 27 august 2014

Ce alimente pot diminua disconfortul menopauzei

Menopauza este un proces natural in viata fiecarei femei, care aduce simptome neplacute, insa exista cateva alimente care le pot diminua.
Aceasta schimbare hormonala cauzeaza multe simptome, cum ar fi valuri de caldura, pierderea de masa osoasa, modificari ale dispozitiei, tendinta de a castiga in greutate si pe altele.
Tendinta de a castiga in greutate care apare la menopauza este agravata de o dieta saraca si lipsa activitatii fizice. Prin urmare, importanta unei alimentatii sanatoase, ajuta femeile sa treaca mai usor peste aceasta etapa a vietii.
Cu toate acestea, ne intrebam ce alimente sanatoase ar trebui sa fie consumate in timpul menopauzei?

Alimente recomandate in timpul menopauzei:
Cereale si derivatele lor: paine, paste, orez, legume. Este recomandat sa consumati 4-6 portii pe zi.
Carne alba cum ar fi peste, pui si curcan, patru ratii saptamanale.
Legume si cereale integrale
Fructe (trei bucati pe zi), in special pere si mere, fructele cu miezul alb reduce la jumatate riscul de accident vascular cerebral care creste la femeile dupa menopauza din cauza hormonului estrogen care scade. In acest sens, cercetatorii de la Universitatea din Wageningen (Tarile de Jos) au concluzionat ca cei care au consumat in fiecare zi 125 g de fructe cu mijlocul alb au avut o sansa mai mica cu 50% sa sufere un accident vascular cerebral. Secretul se pare ca se afla in fibra acestor fructe si flavonoide numite quercetin care ajuta la prevenirea acestor afectiuni.
Soia este o leguminoasa deosebit de bogata in compusi numiti izoflavone. In populatiile asiatice, femeile consuma soia pentru a reduce simptomele menopauzei. Acest lucru se datoreaza faptului ca izoflavonele, au un efect similar cu estrogenul feminin, prin urmare, sunt utilizate, in unele cazuri, ca o terapie in tratamentul simptomelor menopauzei.
Oamenii de stiinta nu a ajuns la un consens cu privire la beneficiile suplimentelor de soia, de aceea este important ca daca le folositi, sa o faceti sub supravegherea unui medic. Daca doriti pentru a creste consumul de izoflavoni din soia, puteti face acest lucru prin soia naturala sau produse derivate cum ar fi tofu sau lapte de soia.
Nu uitati sa beti cel putin 1,5 la 2 litri de apa pe zi.

Evitati:
Grasimi saturate, cum ar fi alimente prajite, grasimi
Carne cu grasime, cum ar fi organe si carnati
Produse din lapte, smantana si unt
Produse prelucrate, cum ar fi bulion, ciorbe, sosuri, supe la pachet condimentate.
Bomboane (in special cele fabricate in industrie), deoarece includ uleiuri de nuca de cocos sau de palmier
Bauturi alcoolice
Nu faceti abuz de sare

Un aspect care este important de luat in considerare atunci cand vorbim despre menopauza este osteoporoza, deoarece la multe femei apare simultan.

sursa: bewoman.ro

Ce combinații alimentare sunt de evitat

Pentru a avea o digestie corectă trebuie să aveți grijă ce combinații alimentare faceți. De exemplu, nu asociați niciodată două tipuri de proteină, cum ar fi oul cu șunca.
Deşi fructele sunt extrem de sănătoase, pentru a beneficia de toate calităţile lor, evitaţi să le mâncaţi în timpul mesei sau imediat după masă. Explicaţia? Atunci când le combinaţi cu alte alimente care se digeră într-o perioadă mai lungă de timp, ca de exemplu carnea sau cerealele, acestea vă vor îngreuna şi mai mult digestia. Cel mai bine este să mâncaţi fructe cu o jumătate de oră sau cu o oră înainte de masă. Pregătesc sistemul digestiv pentru următoarea masă, iar toate substanţele nutritive se vor absorbi mai bine. Dacă vreţi să le mâncaţi totuşi după masă, aşteptaţi mai întâi circa două ore, ca celelalte alimente să se digere.
Combinaţia de evitat numărul 2: proteine plus amidon. În cazul în care consumaţi carne cu cartofi sau cu o felie de pâine, sucurile digestive care sunt secretate pentru a digera fiecare dintre cele două alimente se vor anula reciproc.
Există totuşi un remediu: salata de legume. Având o mulţime de enzime, aceasta va uşura procesul de digestie.
Combinaţia numărul 3: Nu consumaţi lichide în timp ce mâncaţi. De ce? Imediat ce un lichid ajunge în stomac, va dilua toate enzimele care realizează digestia. Cel mai bine este să va hidrataţi înainte de masă cu 10 minute sau la o oră după masă.
Combinaţia de evitat numărul 4: Două surse concentrate de proteine. Acestea au nevoie de un timp îndelungat pentru a fi digerate. Dacă aveţi o masă bogată este recomandat să începeţi cu legumele şi să lăsaţi la urmă carnea. De ce? Legumele vor uşura munca sistemului digestiv atunci când carnea va ajunge în stomac.

Un alt sfat este să nu aşteptaţi niciodată mai mult de 10 minute între două feluri de mâncare. În caz contrar, stomacul va opri secreţia de sucuri digestive şi vor apărea tulburări în timpul metabolizării alimentelor.

sursa: digi24.ro

marți, 26 august 2014

Alimente care ne protejeaza de boli

Pentru a preveni diverse boli, trebuie doar sa fiti atenti in ceea ce priveste produsele alimentare pe care le consumati.
Riscul de boli cronice pot fi reduse in mod serios de catre un consum regulat de anumite produse alimentare si bauturi.
Ceaiul verde contine antioxidanti care reduce riscul de o varietate de boli cronice si mortalitatea prematura.
Fructele si legumele sunt, de asemenea, de mare ajutor in aceasta privinta, deoarece contine antioxidanti puternici si substante active suplimentare, cunoscute sub numele de polifenoli, acestea ajutand organismul sa ramana tanar mai mult timp si sa fie rezistent la boli.
Un studiu care a implicat peste 800 de cetateni italieni cu varsta de peste 65 de ani, a aratat ca persoanele care consuma alimente cu polifenoli si antioxidanti, au sanse mai mari sa traiasca mai mult.
In cadrul studiului s-a demonstrat ca acei participanti care au luat in fiecare zi peste 650 de g de polifenoli prin intermediul produselor alimentare, au fost cu 30% mai rezistenti la boli cornice si rata mortalitatii in randul lor a fost mai mica decat cei care au consumat mai putini polifenoli.
Polifenolii, care au o activitate antioxidanta pot fi gasiti in ceai verde, in cafea, fructe, cereale si legume.
Fructele cu coaja lemnoasa contin cantitati mari de polifenoli si este recomandat ca in fiecare zi sa mancati un pumn de nuci in scopuri profilactice.
Nucile previn diverse boli cardiovasculare, precum si complicatiile lor. Nucile si migdalele contin acizi grasi omega 3, care sunt, de asemenea, lideri in ceea ce priveste cantitatea de polifenoli din nuci.
Zmeura, capsuni si afine, de asemenea, ajuta organismul sa ramana tanar mai mult timp si este rezistent la boli cronice.
Leguminoasele, de asemenea, ajuta la protejarea impotriva diferitelor boli. Spanacul este, de asemenea, printre alimentele care previn moartea timpurie si boli cronice.
Utilizati produse din soia obisnuita, deoarece acestea protejeaza impotriva unui numar de boli. Lapte de soia, sos de soia, branza de soia, tofu sunt recomandate pentru prevenirea diverselor boli.

sursa: bewoman.ro

luni, 25 august 2014

5 alimente care te ajuta sa tii cancerul departe

Anumite proteine din sistemul nostru imunitar detin instructiuni precise pentru distrugerea tumorilor canceroase. Intr-un corp sanatos, aceasta abilitate innascuta se afla mereu prezenta si este eficace, fara a avea nevoie sa fie impulsionata cu medicamente. Insa, aceste proteine isi pot pierde abilitatea de vindecare daca celulele canceroase se dezvolta necontrolat prin mutatii ale ADN-ului sau daca toxinele venite prin mancare sau poluare chimica afecteaza grav functionarea sistemului imunitar
Cercetatorii de la Universitatea de stat din Pennsylvania au adus dovezi clare care demonstreaza modul in care anumite alimente impiedica dezvoltarea tumorilor canceroase. Asta nu inseamna ca bolnavul ar trebui sa renunte la chimioterapie sau la alte forme de tratament. Insa exista, potrivit, soundofheart.org, hrana este medicamentul corpului nu pastilele. Tot ce trebuie sa faci este sa gasesti acele alimente puternice care inhiba in mod natural factorul de necroza tumorala alfa (TNF-alfa):

1. Turmeric
Curcuma este, probabil, cel mai puternic antioxidant cunoscut din popularul condiment Indian turmeric, are o multime de beneficii pentru sanatate. Un studiu recent a aratat ca, de asemenea, poate impiedica trecerea la metastaza.
Curcuma are efecte anti-inflamatorii si antioxidant care inhiba factorul de necroza tumorala alfa. Potrivit numeroaselor studii de specialitate turmericul pare ca are efecte mult mai bune decat multe produse farmaceutice si, spre deosebire de acestea din urma, nu are efecte adverse.

2. Strugurii si resveratrolul
Resveratrolul este un fenol care contribuie la potentialul antioxidant al strugurilor rosii. Resveratrolul reduce oxidarea care cauzeaza moartea celulelor. S-a demonstrat ca resveratrolul impiedica producerea de oxid nitric si TNF-Ain timpul infectiilor cronice care pot cauza afectiuni severe ale ficatului.
Insa, probabil, ca cea mai importanta proprietate a resveratrolului este abilitatea sa de a impiedica Ciclooxigenaza-2 (CoX-2). CoX-2 are legatura cu cancerul si cresterile anormale din tractul intestinal. Inhibitorii naturali ai CoX-2 reduc dezvoltarea celulelor canceroase.

3. Ceaiul verde
Beneficiile asupra sanatatii ale ceaiului verde sunt datorate catechinei. De un interes aparte din partea cercetatorilor s-a bucurat epigallocatechin gallate (EGCG), cea mai importanta catechina din ceaiul verde. EGCG previne atacul virusului HIV asupra celulelor imunitare din organism. Odata ce epigallocatechin gallate a ajuns la celulele imunitare, nu mai este loc pentru HIV sa patrunda in aceste celule in modul obisnuit.

4. Rosiile
Consumul regulat de rosii si produse din rosii este asociat cu un risc scazut pentru dezvoltarea mai multor forme de cancer dar au si rol benefic in cazul bolilor de inima. Printre cele mai importante component ale tomatelor se numara licopenul, care a fost supus multor studii. S-a descoperit ca productia in corp de (TNF-alfa) s-a redus cu peste 30% dupa o luna de consum de suc natural provenit din rosii crude.

5. Fructe si legume crude
Exista suficiente dovezi care indica faptul ca o dieta bazata pe fructe si legume crude bogate in antioxidanti are beneficii anti-inflamatorii. Cu cat consumul este mai ridicat, cu atat este mai semnificativa reducerea agentilor inflamatori in corp. In general legumele si fructele (in special cele de culoare inchisa) sunt excelente de indole-3-carbinol care ajuta la vindecarea celulelor si blocheaza dezvoltarea celor canceroase. O echipa de cercetatori de la Universitatea Ohio au anuntat ca antocianinele, compusii care dau culoarea rosie verzei sunt capabili sa impiedice dezvoltarea cancerului de colon atat in vitro cat si la cobai.

Sursa: sfatulparintilor.ro

miercuri, 20 august 2014

Informatii esentiale despre calorii

Caloriile se refera la valoarea energetica din alimente, de care organismul are nevoie pentru a functiona corespunzator. Carbohidratii, grasimile si proteinele sunt tipuri de nutrienti care contin calorii in proportii variabile si care constituie principala sursa de energie pentru corp.
Proteinele si carbohidratii contin circa 4 kcal pe gram, iar grasimile furnizeaza aproximativ 9 kcal pe gram. Alcoolul este si el o sursa de calorii, de respectiv 7 kcal pe gram. Indiferent de sursa lor de provenienta, caloriile consumate la fiecare masa sunt fie transformate in energie fizica, fie depozitate in tesuturi sub forma de grasime.
Caloriile depuse in tesuturi raman in corp ca celule grase, pana in momentul in care sunt folosite prin reducerea aportului caloric zilnic (astfel incat organismul sa apeleze la rezervele sale pentru a produce energie) sau prin cresterea efortului fizic, care ajuta corpul sa arda mai multe calorii.
Ecuatia oscilatiilor de greutate este foarte simpla atunci cand o persoana consuma mai multe calorii decat arde, creste in greutate si viceversa.
Deoarece 3500 de kcal echivaleaza o greutate de circa 500 de grame de grasime, o persoana trebuie sa arda cu 3500 kcal mai mult decat consuma, pentru a pierde o jumatate de kilogram. Daca reduceti aportul caloric zilnic cu 500 de kcal, veti reusi sa slabiti 0,5 kg intr-o saptamana (500 kcal x 7 zile = 3500 calorii).
Lucrurile se complica pe parcurs, deoarece scaderea in greutate se petrece de obicei nu doar prin topirea grasimilor stocate in tesuturi, ci si prin reducerea masei musculare si pierderea apei. Totodata, din pricina schimbarilor organice induse de slabit, va fi necesara o scadere constanta a aportului de calorii, astfel incat pierderea in greutate sa continue.
Un sondaj efectuat de Fundatia Internationala a Alimentatiei din SUA arata ca doar 9% din populatie isi monitorizeaza zilnic aportul de calorii. Respondentii, care au marturisit ca nu tin cont de cate calorii consuma, si-au motivat neglijenta prin faptul ca nu stiu sa le numere, nu considera important numarul de calorii si nu dispun de suficient timp pentru aceasta activitate.

sursa: sfatulmedicului.ro

Alimente care dau dependenta

Dependenta de anumite alimente este un fenomen real, validat de catre cercetatori. Oamenii de stiinta au descoperit ca unele tipuri de hrana pot avea efecte similare cu cele narcoticelor asupra creierului uman.
Persoanele care nu se pot abtine de la ciocolata sau cartofi prajiti sunt considerate "lacome" sau "lipsite de vointa". In realitate, este pot fi victimele unor reactii chimice puternice la nivel cerebral, provocate de anumite substante din compozitia unor alimente.

Principalele alimente care dau dependenta

1. Inghetata
Un loc fruntas in lista alimentelor care dau, de regula, dependenta se afla inghetata. Desertul preferat al verii contine toate cele trei ingrediente asociate cu efectul de adictie alimentara: zaharul, grasimile si sodiul.
Studiile efectuate pe animale au demonstrat ca un consum regulat de deserturi procesate, asa cum este inghetata, conduce la pierderea interesului pentru alte alimente considerate odinioara ca fiind deserturi, precum pepenele rosu. Creierul resimte o satisfactie mai mare dupa consumul unei prajituri, decat al unui fruct. Prin urmare, va dori sa primeasca doze tot mai mari din alimentul care i-a produs o placere superioara.

2. Dulciurile
Napolitanele, acadelele, bomboanele si alte dulciuri pot crea o dependenta ale carei efecte sa se manifeste pe toata durata vietii. Seful catedrei de psihiatrie de la Universitatea din Florida, Mark Gold, a cercetat vreme de trei decenii dependenta de anumite alimente. Concluziile sale indica faptul ca expunerea la alimente bogate in zahar in mediul intrauterin si in copilarie creeaza o puternica tendinta spre adictia de dulciuri a viitorilor adulti.

3. Cartofii prajiti
Cartofii prajiti sunt cei mai mari dusmani ai siluetei si visul implinit al antreprenorilor din industria alimentara. In acelasi timp, ei reprezinta un exemplu excelent al trio-ului periculos zahar-sare-grasimi. In afara de faptul ca putine persoane le pot rezista, cartofii prajiti pot avea si efect cancerigen, din pricina substantei numite acrilamida din compozitia lor.

4. Ciocolata
O patratica sau doua de ciocolata pot fi preludiul unei nevoi accentuate de a manca tot mai mult din acest desert indragit la nivel global. Un studiu publicat in revista internationala "Jurnal de Psihofiziologie" a scos in evidenta ca persoanele care consuma zilnic ciocolata au acelasi comportament si aceleasi raspunsuri emotionale la acest desert, precum dependentii de droguri la substantele stupefiante.
Ciocolata neagra, cu un continut cat mai ridicat de cacao si cat mai amara, este chiar benefica sanatatii si nu predispune la adictie. In schimb, ciocolata intens procesata cu zahar, lapte praf, grasimi si alte creme, este nerecomandata de medicii nutritionisti, tocmai pentru susceptibilitatea crescuta la abuzuri.

5. Fursecurile
Alte studii ale cercetatorilor au descoperit ca simplul privit al fursecurilor stimuleaza secretia de dopamina, hormonul asociat cu starile de placere si fericire. Imediat dupa consumul alimentului care a declansat aceasta reactie, creierul este intens stimulat, crescand nevoia ingerarii de cantitati tot mai mari.

6. Chipsurile de cartofi
Cu un continut foarte bogat de sare si grasimi, dar si cu zaharuri adaugate pentru aromatizare, chipsurile de cartofi se inscriu si ele pe lista alimentelor care pot da dependenta. O varianta mult mai sanatoasa este sa preparati chipsuri acasa, la cuptor, din varza kale, dovlecei, sfecla rosie, ridichi sau frunze de spanac.

7. Sursele de carbohidrati simpli
Pastele, painea si orezul rafinate, surse de carbohidrati simpli cu eliberare rapida, stimuleaza productia de dopamina, crescand dorinta de a consuma cantitati tot mai mari. Cercetatorii au descoperit un efect similar intre consumul de carbohidrati simpli si cocaina asupra centrului placerii al creierului. Privarea de o portie in plus poate declansa simptome asociate cu starile de sevraj precum anxietatea, durerile de cap sau irascibilitatea.

8. Guma de mestecat
Desi nu ajunge sa fie inghitita, guma de mestecat poate crea si ea dependenta, spun specialistii. In primul rand, zaharul sau alti indulcitori din compozitia sa sunt rapid absorbiti in organism, declansand intregul proces al dopaminei si stimularii poftei accentuate de "mai mult".
In al doilea rand, mestecatul este o activitate compulsiva, crescand predispozitia la dezvoltarea unei dependente (mai ales atunci guma este consumata ca substitut pentru alte actiuni, asa cum este fumatul). Chiar si asa, specialistii spun ca este intotdeauna de preferat sa mestecati guma pentru a renunta la un produs de patiserie sau la un tic nervos deranjant (rosul unghiilor, de pilda).

9. Alimentele dietetice

Inscriptionate pe eticheta cu mesajele de "dietetice", "light" sau cu continut redus de zahar, aceste alimente procesate pot creste predispozitia la un consum abuziv. In primul rand, este vorba despre confortul psihic de alegere a variantelor asa-zis sanatoase ce favorizeaza abuzul, iar in al doilea rand, continutul lor caloric poate fi chiar mai mare, din pricina aditivilor adaugati suplimentar pentru aromatizare.

sursa: sfatulmedicului.ro

luni, 18 august 2014

6 alimente pentru UN PĂR SĂNĂTOS şi STRĂLUCITOR

Podoaba capilară este una dintre cele mai importante trăsături ale unei femei, îngrijirea sa necesitând atenţie constantă, produse specializate şi tratamente săptămânale. Multe dintre noi ne agresăm părul folosind produse de styling în exces, placa sau drotul. Visăm la un păr voluminos şi strălucitor, însă nu ne putem baza doar pe tratamente externe. 
Pentru a avea un păr bogat trebuie să oferim organismului micronutrienţi esenţiali şi să încorporăm în dietă diverse alimente benefice, precum cele listate mai jos: 

1. Peşte gras, precum somon, ton, macrou şi sardine, deoarece are în compoziţie acizi graşi esenţiali Omega-3, care previn deshidratarea scalpului şi întăresc foliculul. Omega-3 joacă multe roluri importante în organism, fiind unul dintre micronutrienţii esenţiali pentru un corp sănătos, echilibrat şi un metabolism eficient. 

2. Nucile sunt sursa ideală de Omega-3 pentru vegani şi vegetarieni. De asemenea, având în compoziţie vitamina E şi biotină, vor stimula regenerarea părului. 

3. Năutul are, de asemenea, în compoziţie cantităţi relevante de biotină, vitamina care stimulează creşterea firului de păr. Dacă îţi cade mai mult păr decât de obicei, una din cauza poate fi lipsa biotinei! 

4. Morcovul, fie că alegi să îl consumi crud, în mâncăruri ori în supe- cremă, este o legumă ideală pentru înfrumuseţare. Are în compoziţie vitamina A şi carotenoizi, care întăresc foliculul fiind utili pentru o piele strălucitoare şi pentru menţinerea bronzului. 

5. Unt de arahide. Acesta aduce organismului un aport considerabil de zinc, mineral esenţial în curele de înfrumuseţare. 

6. Avocado este un aliment ideal pentru un păr sănătos, deoarece are în compoziţie vitamina E şi Omega-3.

sursa: ziarulring.ro

Alimente care te scapă de tristeţe

Hrana pe care o consumăm în fiecare zi are efecte majore asupra organismului nostru, printre care se numără şi inducerea stării de bine. Astfel, data viitoare când eşti supărat sau trist consumă unul dintre aceste alimente pentru a te binedispune. 

Ciocolata neagră 
Faptul că ciocolata ajută la îmbunătăţirea stării de spirit nu mai este un secret. Acest rezultat se datorează compuşilor chimici ai ciocolatei. Astfel, anadamina energizează organismul şi are, totodată, un efect euforic. Ciocolata neagră mai are şi rolul de a ajuta creierul să secrete serotonină, denumită şi "hormonul fericirii", care te scapă de starea de agitaţie. 

Laptele 
Ciocolata nu este singura care ajută la crearea de serotonină în creier. Triptofanul, un aminoacid care se regăseşte în lapte, are acelaşi efect şi te va face să scapi de stres. Acest aminoacid nu se regăseşte doar în lapte, ci şi în produsele derivate, precum smântâna, brânza şi iaurtul. 

Midiile 
Deoarece conţin iod, midiile contribuie la susţinerea glandei tiroide care, la rândul ei, are o mare influenţă asupra stării de spirit. Mai mult decât atât, reglează şi greutatea. Midiile mai conţin vitamina B12, proteine, seleniu şi zinc, ultimele două ajutând, de asemenea, glanda tiroidă. În plus, conţin puţine calorii, astfel încât le poţi consuma fără teama că te vei îngrăşa. 

Nucile 
Un studiu realizat de cercetătorii olandezi a arătat că persoanele care consumă nuci în mod regulat sunt mult mai fericite. Acest efect benefic se datorează cantităţii ridicate de serotonină pe care nucile o conţine. Potrivit studiului, la fel de eficiente pentru îmbunătăţirea stării de spirit sunt migdalele şi alunele. 

Somonul 
O serie de cercetări mai vechi au demonstrat că depresia se instalează mai repede atunci când din organism lipsesc acizii graşi. O sursă bună pentru procurarea acestora o reprezintă somonul care, consumat cu regularitate, ajută la menţinerea unei stări de spirit pozitive şi la tratarea depresiei.

sursa: ziarulring.ro

sâmbătă, 16 august 2014

Alimente nerecomandate la micul dejun

Pentru a fi sanatos si, mai ales, pentru a nu irita organismul, este bine sa eviti anumite alimente pe stomacul gol.
Unele provoaca iritatii ale mucoasei gastrice, altele perturba echilibrul pH-ului, iar altele contribuie la dezvoltarea unor boli, ca diabetul sau gastrita, scrie Big Picture.
Fireste, nu exista o regula generala, intrucat consumul alimentelor trebuie individualizat, in functie de felul in care organismul fiecaruia dintre noi accepta sau nu un anumit aliment.
Pentru acest motiv, lista de mai jos explica la fiecare caz in parte in ce fel ne dezavantajeaza unele alimente, daca le mancam la micul dejun. In functie de cum ne cunoastem propriul organism, putem sa optam.

Citrice
Portocalele, mandarinele si lamaile consumate pe stomacul gol pot provoca alergii sau pot dezvolta gastrite. Dar nici nu sunt total nerecomandate, ele continand vitamine. Ca sa nu se produca efectele nefavorabile, se recomanda celor carora le plac citricile la micul dejun sa inceapa cu o portie de fulgi de ovaz. Nu este tocmai placuta la gust, dar se constituie ca un scut in fata efectului agresiv al citricelor.

Banane
Multi considera bananele ca inofensive, intrucat nu irita mucoasa gastrica. Este corect, dar bananele au un continut ridicat de magneziu, care poate afecta sistemul cardio-vascular. Mancandu-le sistematic la micul dejun, te poti pomeni cardiac.

Legume crude
Legumele crude sunt recomandate totdeauna ca regim de slabit si ca aducatoare de vitamine. Dar nimeni nu ne atrage atentia ca rosiile, castravetii si varza cruda, pe stomacul gol, sunt daunatoare persoanelor afectate de probleme gastrice.
De asemenea, rosiile au un continut ridicat de pectina si acid tanic, generatoare de pietre renale. Sunt foarte bune pentru sanatatea noastra, dar nu la micul dejun. Mai tarziu in zi.

Dilema iaurtului
In ciuda reclamelor imbietoare care ne invita sa incepem ziua cu un delicios pahar cu iaurt, efectul acestui produs este discutabil. Iaurtul este util datorita fermentilor sai, dar corpul nostru dispune de dimineata de propria sa microflora. Prin urmare, aportul iaurtului pe nemancare este zero, sub acest aspect.
Iaurtul este foarte util la 2-3 ore dupa micul dejun sau la cina. De dimineata, fermentii din iaurt, nimeriti in mediul acid din stomac, mor instantaneu si n-au niciun efect. Se mentine doar microflora din organism, care s-a obisnuit in respectivul mediu.

Bauturi reci
Candva se recomanda un pahar cu lapte cald pe stomacul gol. Intre timp, moda s-a schimbat si multa lume prefera o bautura racoritoare sau chiar un pahar cu apa rece. Apa este recomadata din multe puncte de vedere, dar daca este rece, ea va irita mucoasa gastrica.
Este de dorit un pahar cu apa calda sau un ceai. In prezenta unor boli cronice ale tractului digestiv, bauturile reci baute pe stomacul gol agraveaza boala.

Dulciuri
Dulciurile sunt daunatoare in general, dar consumate pe stomacul gol devin chiar nocive. Imediat dupa trezire, pancreasul nu este capabil sa elibreze cantitatea necesara de insulina, corespunzaoare dulciurilor consumate, ceea ce determina cresterea cantitatii de zahar in sange si favorizeaza aparitia diabetului.

Cafeaua de dimineata
Cafeaua face obiectul multor discutii chiar si intre specialisti, intrucat pe de o parte acestia au constatat caracterul ei nociv daca este consumata peste anumite limite, iar pe de alta parte bautorul de cafea simte imediat efectul revigorant al bauturii.
Pentru acest motiv, specialistii au retineri in a interzice cu desavarsire cafeaua.
Dar daca este vorba sa iti bei cescuta cu cafea pe stomacul gol, atunci efectul ei nociv este in afara oricarei discutii. In aceste conditii, cafeaua irita mucoasa gastrica, produce cresterea secretiei de suc gastric si promoveaza declansarea gastritei.

Carnati prajiti, sunca, jumari
Toate acestea contin ingrediente nocive, constituind adesea chiar agenti cancerigeni, gata sa dezvolte celule canceroase. Dimineata, la trezire, stomacul este slab protejat si nu este deloc pregatit pentru un atac chimic, cu alimente de genul celor aratate. Carnatii prajiti sunt de preferat la pranz sau chiar deloc.

Usturoi
Multi nutritionisti recomanda usturoiul din numeroase puncte de vedere si au dreptate, intrucat acest ingredient era cunoscut inca in antichitate ca dezinfectant si benefic pentru organism. Cu o singura conditie: sa nu fie consumat pe stomacul gol. Usturoiul servit la micul dejun irita peretii vezicii biliare si ai stomacului.

Sursa: ziare.com

marți, 12 august 2014

Ce alimente sa NU mananci cand esti la menstruatie

In perioada menstruatiei trebuie sa acorzi putin mai multa atentie decat de obicei dietei tale. Iata ce alimente NU ai voie sa mananci daca vrei sa scapi de crampe si dureri!
Alimente procesate - o varianta la indemana atunci cand vrei sa rontai ceva rapid care sa iti distraga atentia de la durerile cumplite. Totusi, ai face bine sa te abtii intrucat acestea iti fac si mai mult rau. Spre exemplu, chipsurile si alimentele in conserva contin mari cantitati de sodiu, care provoaca disconfort abdominal si balonare. Inlocuieste-le cu o mana de nuci sau migdale.
Carnea grasa - grasimile saturate din carnea grasa provoaca dureri si inflamatie. De asemenea, crampele menstruale sunt accentuate.
Daca nu poti renunta la carne pentru cateva zile, inlocuieste-o cu peste ori carne de curcan.
Prajituri din comert - ar trebui evitate in general, cu atat mai mult in perioada dificila a lunii. Acestea iti accentueaza crampele si iti pot da stari depresive. Inlocuieste-le mai degraba cu fructe de sezon.
Cafea, ceai negru - nu numai ca iti provoaca mai multe crampe, insa iti cauzeaza si schimbari bruste de comportament ori insomnii. Asadar, incearca un ceai de tei sau de sunatoare, renumite pentru efectele sale linistitoare.
Alcool - bauturile alcoolice accentueaza simptomele menstruale si provoaca si schimbari bruste de comportament. Intrucat creste tensiunea arteriala, alcoolul provoaca si mai mult disconfort.

Sursa: feminis.ro

luni, 11 august 2014

Slabeste mancand! Alimente care grabesc pierderea de kilograme

De ce sa te infometezi cand poti si altfel sa pierzi kilogramele in plus? Slabeste mancand! Modifica-ti stilul de a gati si redu aportul caloric zilnic cu ajutorul acestor strategii de slabit testate in timp. Construieste-ti un program alimentar care sa includa aceste alimente ce accelereaza slabirea. Legumele, fructele si produsele lactate iti vor asigura aportul vitaminic necesar pentru o functionare perfecta a sistemului tau digestiv. Scapa in sfarsit de poftele ce te chinuie adesea, consumand gustari ce iti dau o senzatie de satietate pentru mai mult timp. Citeste urmatoarea lista de ingrediente pentru a sti care sunt alternativele tale cand vine vorba de a introduce in dieta alimente ce te pot ajuta sa pierzi kilograme.

Slabeste mancand mai mult gris
Daca esti determinata sa faci anumite schimbari in dieta ta, este momentul potrivit sa descoperi efectele magice ale grisului. Fierbe putin gris cu lapte si da un impuls de energie organismului tau cu ajutorul acestei gustari foarte nutritive. Este bogat in fier si iti va pastra aportul de carbohidrati la un nivel ideal.
Branza slaba greceasca, un aliment care te ajuta sa slabesti
Acest produs lactat este foarte bogat in calciu, un element esential pentru un program eficient de dat jos kilograme. Fa-ti o salata delicioasa cu rosii, busuioc si branza pentru a-ti accelera metabolismul si a-ti consuma depozitele de grasime existente. Este importanta totusi cantitatea, asa ca nu depasi 120 de grame de branza per portie.

Mananca cereale de/cu grau si vei fi mai slab
Pierde kilograme consumand cereale cu grau. Pregateste-ti micul dejun preferat in care sa nu consumi mai mult de 2 cesti din acest ingredient pentru a salva calorii pretioase. Graul este benefic deoarece iti asigura necesarul de vitamina C si fier. Cauta si alte retete delicioase ce includ acest ingredient pentru a reusi sa scapi de kilograme fara eforturi foarte mari.

Grapefrutul roz arde caloriile, deci vei slabi mai usor
Numeroase studii au reusit sa demonstreze capacitatea grefului roz de a arde grasimi. Alege acest fruct ambrozic daca iti doresti sa reduci drastic aportul tau caloric zilnic. Grepfruturile sunt citrice, deci foarte bogate in vitamina C, au continut ridicat de potasiu si beta caroten. Un fruct de marime medie contine mai putin de 100 de calorii si este o varianta foarte buna pentru micul dejun sau pentru o gustare intre mese.

Introdu tofu din dieta ta si cura de slabire va da roade
Introdu in alimentatia ta si acest aliment foarte bogat in calciu si vei observa cum cura ta de slabire incepe sa dea roade. Tofu crud iti va asigura necesarul de proteine pentru functionarea ideala a metabolismului tau.

Fructele de padure goji

Fructele de padure sunt prietenii pe care te poti baza cand tii o cura de slabire. Aceasta familie contine cele mai gustoase si sanatoase fructe pe care trebuie sa le incluzi in alimentatia ta. Fructele goji au pe cat de putine calorii pe atat de multe vitamine si beta caroten. Incepe sa distrugi din tesutul adipos cu aceasta gustare delicioasa.

sursa: sfatulparintilor.ro

duminică, 10 august 2014

3 alimente surprinzătoare care duc la depresie

Stii ca o alimentatie echilibrata te mentine in forma. Dar stiai ca unele alimente pot accentua simptomele depresiei?
Iata 3 alimente surprinzatoare care duc la depresie.

1. Cereale rafinate
Pastele, orezul alb, produsele de patiserie si toate alimentele care pot duce la aparitia inflamatiilor in organism, pot accentua simptomele depresiei. Cercetatorii au descoperit ca persoanele care consuma des astfel de alimente sunt mai predispusi la depresie decat ceilalti.

2. Sucurile
Un singur suc pe zi, indiferent ca este cu sau fara zahar, contribuie la instalarea depresiei. In plus, creste riscul de atac de cord si a aparitiei intolerantei la insulina.

3. Fast food
Oamenii care obisnuiesc sa manance des fast food sunt cu 51% mai predispusi riscului de a face depresie decat cei care nu mananca. In aceasta categorie intra chipsurile, hamburgerii, hot-dog-ul si pizza.
Pastele sunt o masa delicioasa si rapida, insa devin periculoase daca sunt consumata de 3-4 ori pe saptamana. Sucurile sunt calorii goala, iar ingredientele lor nu sunt deloc sanatoase, mai ales daca sunt consumate in exces. Cele mai bune optiuni sunt apa si ceaiul. Daca obisnuiesti sa mananci des la fast-food, schimba-ti obieceiurile alimentare.

sursa: sfatulparintilor.ro

sâmbătă, 9 august 2014

Cele mai bune alimente pentru un ficat suprasolicitat

Un ficat functional este indispensabil pentru un organism sanatos. El transforma nutrientii din alimente in componente esentiale pentru sange, stocand vitamine si minerale si producand proteinele si enzimele care echilibreaza procesele hormonale. In plus, ficatul lupta impotriva infectiilor, elimina bacteriile din sange si produce bila, cu ajutorul careia este digerata mancarea.
Problemele de sanatate ale ficatului pot fi de provenienta genetica ori pot aparea in urma contactului cu virusuri sau chimicale. Silueta nu poate decat sa sufere daca ficatul este afectat, iar riscul de obezitate creste considerabil in acest caz.
Ca regula de baza pentru a proteja ficatul, trebuie sa ai grija sa eviti consumul de tutun, alcool, cafea si zahar alb, sa faci putina miscare in fiecare zi si sa bei destule lichide. Cat despre alimentatie, poti include in dieta ta o serie de produse care ajuta functia acestui organ.

Dintre acestea, cele mai eficiente alimente pentru ficat sunt:
- usturoiul, care ajuta ficatul sa activeze enzimele care elimina toxinele si, in plus, contine alicina si seleniu, doua substante eficiente in detoxifiere;
- grapefruitul, fie mancat ca atare sau consumat sub forma de suc, care ajuta la eliminarea substantelor carcinogene si toxinelor;
- ceaiul verde, plin de antioxidanti (catechine), unul dintre stalpii de rezistenta ai oricarei diete de detoxifiere;
- legume crucifere (de exemplu, broccoli sau varza de Bruxelles), care ajuta ficatul la crearea enzimelor necesare in digestie;
- turmericul, un condiment asiatic care previne cancerul, ajuta la arderea grasimilor si stimuleaza productia de bila;
- uleiul de masline organic, presat la rece, in cantitati moderate, care produce o baza lipidica ce "absoarbe" toxinele daunatoare din corp, usurand putin povara ficatului;
- sparanghelul, care nu numai ca este un ajutor de nadejde pentru functia ficatului, dar intra si in categoria alimentelor care trateaza balonarea, fiind un diuretic natural.

sursa: divahair.ro

luni, 4 august 2014

5 alimente care iti pot salva viata

Sunt unele alimente sanatoase pe care atunci cand le mananci te simti vinovat, care insa ti-ar putea salva viata? Alimente sanatoase care iti pot salva viata? Bineinteles! Iar cand vorbim despre alimente sanatoase nu ne referim la cele evidente, precum fructele si legumele. Iata, deci, 5 alimente sanatoase care iti pot salva viata:

Merisor
Lista beneficiilor oferite de aceste fructe micute este foarte lunga. Merisorul este o sursa excelenta de antioxidanti, anti-inflamatorii, anti-bacterieni si substante ce imbunatatesc sistemul imunitar, dar si o multime de fitonutrienti. Si cu cat mai multi fitonutrienti avem in corp cu atat mai puternica este protectia sa. Intr-un studiu realizat la Universitatea Cornell, cercetatorii au expus celule cancerigene la elemente extrase din merisor si au descoperit ca dupa 4 ore multe din celulele bolnave au murit. Prin urmare, merisorul nu doar ca are un gust fantastic, insa este si alegere excelenta pentru orice dieta sanatoasa.

Boabele de cafea
 Un studiu realizat la Universitatea Scrantin a scos la iveala faptul ca flavonoidele din cafea pot preveni bolile de inima. Profesorul care a condus experimentul, dr. Joe Vinson spune ca „antioxidantii sunt soldatii tai care te protejeaza impotriva radicalilor liberi, care vin din inspirarea aerului poluat si din consumul de zahar, si care declanseaza o multime de boli cronice”. Antioxidantii din cafea ajuta la neutralizarea factorilor care declanseaza cancerul, bolile de inima, diabetul si atacul cerebral. Insa, nu trebuie sa uiti ca aceasta bautura, cafeaua, iti creste tensiunea arteriala si daca bei iti place un pic mai mult, ar fi o idee bunsa sa treci la varianta decofeinizata, care ofera aceeasi cantitate de antioxidanti precum cea normala.

Somonul
Potrivit unui studiu realizat de catre Rush University Medical Centre, oamenii care consuma peste macar o data pe saptamana au sanse mai mici de a dezvolta Alzheimer, comparativ cu cei care nu au peste in dieta. Dr. Martha Morris de la Centrul Medical Luke din Chicago a condus un studiu medical in care a analizat sanatatea creierului la care au participat 815 pesoane intre 65 si 94 de ani. Rezultatele a fost extraordinare: Morris a descoperit ca persoanele care mancau peste in mod regulat aveau sanse mai mici de a suferi de Alzheimer decat ei care avea o dieta din care lipsea pestele. Cercetatorii au descoperit ca DHA din peste este cheia combaterii acestei afectiuni: DHA incetineste dezvoltarea Alzheimer, fiind un ingredient important pentru sanatatea creierului si, implicit, pentru o viata sanatoasa.

Ciocolata
Vesti excelente pentru iubitorii de ciocolata: studiile au aratat ca ciocolata poate reduce riscul de a suferi un atac de cord si protejeaza impotriva blocarii vaselor de sange cu pana la 25%. Acest rezultat este obtinut datorita flanovoidelor care imbunatatesc circulatia sangelui, ceea ce scade riscul unui atac de inima. In plus, oamenii de stiinta recomanda consumul de ciocolata si in cazul calatoriilor lungi cu avionul pentru a evita blocarea vaselor de sange cu care oamenii se pot confrunta in cazul in care stau jos perioade mari de timp.

Usturoiul

Exista din ce in ce mai multe dovezi care atesta faptul ca unii dintre compusii continuti de usturoi ajuta la combaterea cancerului. De asemenea, usturoiul are componenti care ajuta la neutralizarea substantelor care combat cancerul. Spre exemplu, dialil sulfida, un compus al usturoiului, este cunoscut pentru abilitatea sa de a distruge substantele cancerigene din corp. Potrivit studiului, persoanele care consuma usturoi in mod regulat prezista un risc de doua ori mai mic de a devolta cancer la stomac comporativ cu cei care n-o fac.

joi, 31 iulie 2014

Cateva alimente utile pentru stimularea inteligentei

Asa cum sunt recomandate unele alimente pentru a stimula stomacul sau ficatul, exista si alimente care stimuleaza functionarea creierului.
Ele sunt utile pentru mentinerea memoriei, puterii de concentrare, atentiei. Ca orice organ, creierul oboseste cu timpul, iar asigurarea unei alimentatii corecte il poate ajuta sa-si pastreze mai multa vreme tonusul vital. Cu alte cuvinte, fara ele ne grabim singuri drumul spre senilizare.
Portalul Pulsplus ofera exemple de cateva alimente de mare utilitate pentru creier, cu atat mai indicate cu cat adesea isi aduc aportul si la mentinerea sanatatii altor organe ale corpului uman.

Nuci si alte miezuri
O legenda spune ca in Babilonul antic preotii consumau nuci, ca sa fie mai aproape de gandirea zeilor. Niciodata nu stim de unde se trag legendele, dar uneori nu trebuie sa le contrazicem. Nucile, ca si alte miezuri (alune, migdale, caju, fistic), contin acizi grasi, fier, fosfor, substante care hranesc creierul.
Se stie ca neurologii recomanda consumul de nuci celor ajunsi la un nivel ridicat de stres. Dar atentie: miezurile se mananca numai naturale, neprajite.

Alge verzi
Algele, sau iarba de mare, sunt alimente polivalente, fapt pentru care ele constituie baza nutritiva a numeroaselor specii din fauna marina: raci, moluste, pesti, mamifere acvatice.
Nu sunt prea atractive ca gust si, ca urmare, sunt mai rar folosite in alimentatia umana, desi pot fi agreate introduse in salate.
Circa 70% din biomasa marilor si a oceanelor este formata din alge, ceea ce face ca ele sa fie preconizate ca aliment al viitorului, dat fiind ca actuala baza alimentara a planetei, aflata in scadere, ar putea sa nu mai faca fata necesitatilor populatiei, aflata in crestere.
Continutul bogat in minerale si aportul de oxigen fac din alge un bun aliment de sustinere a calitatilor ceierului.

Fulgi de ovaz
In afara de proprietatile lor utile pentru sistemul digestiv, fulgii de ovaz au calitatea de a stimula circulatia sanguina. Fulgii de ovaz vin cu un important aport de vitamina B si elimina toxinele din organism, calitati necesare pentru o minte limpede, si pentru functionarea ei coerenta.

Ciocolata amara
Datorita continutului ridicat de cacaco, ciocolata amara este bogata in antioxidanti si bioflavonoide, ambele protejand creierul de actiunea radicalilor liberi. Merita retinut ca aceste calitati nu le are ciocolata dulce, care actioneaza chiar negativ, prin aportul de zahar si grasimi.

Ceai verde 
Nu toti cercetatorii au cazut de acord cu privire la calitatile ceaiului verde, dar s-a demonstrat ca ne protejeaza contra bolii Parkinson, iar unii specialisti olandezi au demonstrat recent ca trei cesti de ceai verde pe zi pot preveni un eventual accident cerebral.
Este adevarat ca aceasta bautura poate contine mai multa cofeina decat cafeaua, dar efectul ei asupra sistemului nervos se produce mai prelungit si mai putin socant.

Creveti
Crevetii contin cantitati mari de vitamina D, care ajuta la absorbtia calciului, prevenind astfel aparitia multor boli ale sistemului nervos central, inclusiv Alzheimer si dementa senila. In plus, crevetii constituie o sursa valoroasa de proteine usor de digerat, necesare creierului.

Struguri
Strugurii sunt o sursa excelenta de antioxidanti, care incetinesc procesul de imbatranire a creierului si stimuleaza memoria. Ei contin epicatechina, un polifenol care imbunatateste fluxul de sange in creier. Strugurii negri mai contin in plus si antocianina, un pigment care ajunta la mentinerea integritatii celulelor si contribuie la prelungirea vietii.

Sfecla
Sfecla este o leguma bogata in betaina, o substanta care imbunatateste starea de spirit si abilitatea individului de a se concentra. Nutritionistii recomanda ca sfecla sa fie consumata in stare cruda, rasa ca atare sau in salate, asezonata cu otet de mere si ulei de masline.
In locul otetului de mere se poate folosi zeama de lamaie, cu mentiunea ca folosirea zilnica nu este recomandata. Ca urmare, aceasta poate fi alternata tot cu otetul de mere.

Sfecla este o importanta sursa de fier si alte substante minerale, iar nutritionistii recomanda folosirea in alimentatie mai ales a sfeclei rosii, care are o contributie importanta in procesul de maturatie si formare a celulelor sanguine.

miercuri, 30 iulie 2014

Ce trebuie stiut despre vitamine, diuretice si anumite alimente

Sanatatea organismului trebuie supravegheata indeaproape, de aceea intotdeauna e bine sa fiti informati in legatura cu unele vitamine, proteine, minerale etc., despre care nu se stie absolut tot.

Vitamina C nu dauneaza somnului
Dimpotriva, vitamina C are un rol calmant, reducand nivelul cortizolului, hormonul stresului. De altfel, ea poate fi luata inainte de culcare in noptile senine cu luna, chiar intr-o doza mare. Insa, atunci cand se spune ca trebuie evitat sucul de portocale seara, este partial adevarat, din cauza aciditatii crescute si a zaharurilor simple care provoaca neplaceri digestive.

Acidul linoleic conjugat (CLA) nu transforma grasimea in muschi
Grasimea nu se poate transforma in muschi si nici muschii in grasime. Se pierde grasime, se capata masa musculara, dar nicio conversie intre ele nu e posibila, nici macar cu acid linoleic conjugat.

Fierul din spanac nu este atat de asimilabil precum se crede
Spanacul constituie sursa importanta de fier nonhenimic (o forma de fier prezenta in legume, cereale si in produse lactate). Dar fierul heminic pe care, in prinicipal, il gasim in organe si carne rosie este de 2,5 ori mai asimilabil decat cel nonhenimic.

Lamaia nu este aliment acid pentru organism
Gustul acru al lamaii nu are nicio legatura cu nivelul de aciditate din organism. Dimpotriva, lamaia este bogata in citrati si minerale destul de alcalinizante pentru organism.

Produsele lactate nu sunt excelente furnizoare de proteine
Cantitatea de proteine adusa de acest tip de alimente este net inferioara celei prezente in peste, carne alba sau albus de ou. In plus, ele contin cantitati importante de grasimi saturate. Deoarece valoarea lor energetica este relativ crescuta, respectivele produse pod duce la ingrasare.

Diureticele nu slabesc

Singurul lucru pe care diureticele il pot aduce organismului este pierderea momentana in greutate (prin eliminarea apei), la care se va reveni foarte rapid. Scopul unei cure de slabire este de a pierde inainte de toate grasime si nu apa.