Se afișează postările cu eticheta cartofi prajiti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cartofi prajiti. Afișați toate postările

miercuri, 20 august 2014

Alimente care dau dependenta

Dependenta de anumite alimente este un fenomen real, validat de catre cercetatori. Oamenii de stiinta au descoperit ca unele tipuri de hrana pot avea efecte similare cu cele narcoticelor asupra creierului uman.
Persoanele care nu se pot abtine de la ciocolata sau cartofi prajiti sunt considerate "lacome" sau "lipsite de vointa". In realitate, este pot fi victimele unor reactii chimice puternice la nivel cerebral, provocate de anumite substante din compozitia unor alimente.

Principalele alimente care dau dependenta

1. Inghetata
Un loc fruntas in lista alimentelor care dau, de regula, dependenta se afla inghetata. Desertul preferat al verii contine toate cele trei ingrediente asociate cu efectul de adictie alimentara: zaharul, grasimile si sodiul.
Studiile efectuate pe animale au demonstrat ca un consum regulat de deserturi procesate, asa cum este inghetata, conduce la pierderea interesului pentru alte alimente considerate odinioara ca fiind deserturi, precum pepenele rosu. Creierul resimte o satisfactie mai mare dupa consumul unei prajituri, decat al unui fruct. Prin urmare, va dori sa primeasca doze tot mai mari din alimentul care i-a produs o placere superioara.

2. Dulciurile
Napolitanele, acadelele, bomboanele si alte dulciuri pot crea o dependenta ale carei efecte sa se manifeste pe toata durata vietii. Seful catedrei de psihiatrie de la Universitatea din Florida, Mark Gold, a cercetat vreme de trei decenii dependenta de anumite alimente. Concluziile sale indica faptul ca expunerea la alimente bogate in zahar in mediul intrauterin si in copilarie creeaza o puternica tendinta spre adictia de dulciuri a viitorilor adulti.

3. Cartofii prajiti
Cartofii prajiti sunt cei mai mari dusmani ai siluetei si visul implinit al antreprenorilor din industria alimentara. In acelasi timp, ei reprezinta un exemplu excelent al trio-ului periculos zahar-sare-grasimi. In afara de faptul ca putine persoane le pot rezista, cartofii prajiti pot avea si efect cancerigen, din pricina substantei numite acrilamida din compozitia lor.

4. Ciocolata
O patratica sau doua de ciocolata pot fi preludiul unei nevoi accentuate de a manca tot mai mult din acest desert indragit la nivel global. Un studiu publicat in revista internationala "Jurnal de Psihofiziologie" a scos in evidenta ca persoanele care consuma zilnic ciocolata au acelasi comportament si aceleasi raspunsuri emotionale la acest desert, precum dependentii de droguri la substantele stupefiante.
Ciocolata neagra, cu un continut cat mai ridicat de cacao si cat mai amara, este chiar benefica sanatatii si nu predispune la adictie. In schimb, ciocolata intens procesata cu zahar, lapte praf, grasimi si alte creme, este nerecomandata de medicii nutritionisti, tocmai pentru susceptibilitatea crescuta la abuzuri.

5. Fursecurile
Alte studii ale cercetatorilor au descoperit ca simplul privit al fursecurilor stimuleaza secretia de dopamina, hormonul asociat cu starile de placere si fericire. Imediat dupa consumul alimentului care a declansat aceasta reactie, creierul este intens stimulat, crescand nevoia ingerarii de cantitati tot mai mari.

6. Chipsurile de cartofi
Cu un continut foarte bogat de sare si grasimi, dar si cu zaharuri adaugate pentru aromatizare, chipsurile de cartofi se inscriu si ele pe lista alimentelor care pot da dependenta. O varianta mult mai sanatoasa este sa preparati chipsuri acasa, la cuptor, din varza kale, dovlecei, sfecla rosie, ridichi sau frunze de spanac.

7. Sursele de carbohidrati simpli
Pastele, painea si orezul rafinate, surse de carbohidrati simpli cu eliberare rapida, stimuleaza productia de dopamina, crescand dorinta de a consuma cantitati tot mai mari. Cercetatorii au descoperit un efect similar intre consumul de carbohidrati simpli si cocaina asupra centrului placerii al creierului. Privarea de o portie in plus poate declansa simptome asociate cu starile de sevraj precum anxietatea, durerile de cap sau irascibilitatea.

8. Guma de mestecat
Desi nu ajunge sa fie inghitita, guma de mestecat poate crea si ea dependenta, spun specialistii. In primul rand, zaharul sau alti indulcitori din compozitia sa sunt rapid absorbiti in organism, declansand intregul proces al dopaminei si stimularii poftei accentuate de "mai mult".
In al doilea rand, mestecatul este o activitate compulsiva, crescand predispozitia la dezvoltarea unei dependente (mai ales atunci guma este consumata ca substitut pentru alte actiuni, asa cum este fumatul). Chiar si asa, specialistii spun ca este intotdeauna de preferat sa mestecati guma pentru a renunta la un produs de patiserie sau la un tic nervos deranjant (rosul unghiilor, de pilda).

9. Alimentele dietetice

Inscriptionate pe eticheta cu mesajele de "dietetice", "light" sau cu continut redus de zahar, aceste alimente procesate pot creste predispozitia la un consum abuziv. In primul rand, este vorba despre confortul psihic de alegere a variantelor asa-zis sanatoase ce favorizeaza abuzul, iar in al doilea rand, continutul lor caloric poate fi chiar mai mare, din pricina aditivilor adaugati suplimentar pentru aromatizare.

sursa: sfatulmedicului.ro

joi, 19 iunie 2014

5 alimente congelate pe care trebuie să le eviţi

Alimentele sunt produse perisabile, ceea ce înseamnă că se strică repede dacă nu sunt păstrate în mod corespunzător. Cu toţii tindem să păstrăm majoritatea alimentelor în frigider, din motive evidente: aerul rece păstrează alimentele proaspete şi încetineşte apariţia bacteriilor, ceea ce înseamnă că alimentele se vor deteriora într-un ritm mai lent.

Totuşi, sunt anumite alimente care nu ar trebui să fie niciodată congelate, iar una dintre greşelile frecvente pe care le facem după ce decongelăm produsele de origine animală este să le punem la loc în congelator.
Ca exemplu personal, pot spune că am comis o astfel de greşeală la un moment dat, când am scos nişte pulpe de pui de la congelator dimineaţa, cu gândul că le voi prepara seara, când mă întorc de la serviciu, iar când le-a venit sorocul, acestea au fost frumos puse înapoi la congelator pentru că…pur şi cimplu nu mai aveam poftă, chef sau găsisem altceva de făcut.

Însă, să ne întoarcem la subiectul pe care l-am propus şi să aflăm care sunt cele 5 alimente pe care le găsim în congelatoarele din supermarket şi pe care ar trebui, cu orice preţ, să le evităm:

1. Pizza

Pizza este de departe unul dintre cele mai delicioase alimente cunoscute de om. Totuşi, cu toţii ştim că este mai puţin sănătoasă. Deşi este o îmbinare de arome delicioase, ar trebui să te gândeşti de două ori înainte de a consuma o pizza congelată. Te întrebi de ce? Sunt două motive: în primul rând, este un produs semipreparat şi, automat, conţine foarte mulţi aditivi, conservanţi şi alte chimicale, iar al doilea motiv este că pizza congelată conţine legume cu mare valoare nutritivă însă, odată supuse congelării, decongelării şi temperaturilor de coacere, acestea îşi vor pierde mare parte din proprietăţile benefice.
Dacă vrei neapărat să consumi pizza, comandă una proaspăt preparată sau pune mâna şi fă-ţi o pizza ca la carte în propriul cămin!

2. Pastele

Macaroanele sunt, cu siguranţă, cele mai delicioase preparate italieneşti, atâta timp cât sunt gătite proaspete. Dacă le pregăteşti pe loc, ai certitudinea că sunt naturale şi oarecum sănătoase. Totuşi, dacă te hotărăşti să cumperi macaroane congelate, acestea conţin de obicei aditivi, o concentraţie mare de sodiu, grăsimi şi multe alte ingrediente nesănătoase care îţi pot pune în pericol sănătatea, mai ales dacă le consumi în mod regulat.

3. Nuggets

Nugget-urile din pui sunt la fel de nesănătoase şi nici pe departe nu fac parte din masa ideală pentru că puiul din care acestea sunt pregătite a fost prăjit înainte de congelare şi conţine foarte multe grăsimi. Adaugă conservanţii şi sarea şi vei fi pe cale să consumi o bombă calorică. De obicei, alimentele congelate din pui prăjit conţin de două-trei ori mai multe grăsimi decât un cheeseburger, de exemplu, şi cu mult peste un gram de sodiu (pe lângă amelioratorii de gust şi conservanţi).

4. Cartofii prăjiţi

Cartofii prăjiţi sunt cunoscuţi ca fiind oricum, mai puţin sănătoşi. Imaginaţi-vă cum sunt cartofii congelaţi. Pe lângă faptul că cei proaspeţi conţin o cantitate foarte mare de sare, carbohidraţi, calorii şi grăsimi, cartofii congelaţi sunt chiar mai dăunători pentru că sunt păstraţi în pungi de plastic şi chimicalele din aceste pungi (cum ar fi de exemplu acrilamida) pot creşte riscul cancerului.

5. Plăcinţelele


Supermarket-urile sunt pline de alimente congelate care pot fi gătite în mai puţin de un minut. Plăcinţelele congelate nu sunt deloc sănătoase şi ar trebui să eviţi să le consumi. Dacă ai poftă de ceva dulce, alege o  plăcintă preparată în casă (măcar aşa cunoşti provenienţa tuturor ingredientelor şi ai simţul măsurii, în special în azul cantităţii de zahăr)  sau, şi mai bine, mănâncă o ciocolată amăruie cu conţinut crescut de cacao, care are nenumărate efecte benefice asupra organismului.