Îți înfrumusețează și îți parfumează grădina, dar mai au o
calitate de necontestat: aceea de a fi excelente leacuri naturale pentru
diverse afecțiuni. Vorbim despre multe dintre florile din grădină.
Trandafirul, remediu contra amigdalitei
Infuzia obținută din petale de trandafir are rol
dezinfectant, de aceea este bine să faci gargara cu aceasta, dacă suferi de
dureri în gât. Faci gargară de 3-4 ori pe zi, până când te însănătoșești. Dacă
suferi de anxietate, insomnie și de migrene, apelează tot la petalele de
trandafir. Pune-le într-un vas cu apă, pe care îl lași în camera în care te
odihnești. La fel de eficient este și uleiul esențial de trandafir.
Lavanda, împotriva indigestiei
O floare pe cât de frumoasă, pe atât de folositoare pentru
sănătatea ta, căci te scapă de insomnie, ameliorează durerile de cap şi ajută
la eliminarea toxinelor din organism.
Totodată, ceaiul de lavandă reduce stările de anxietate, dar
este şi de ajutor dacă suferi de indigestie. Lavanda preferă locurile luminoase
din grădină şi se adaptează uşor mai ales în zonele de deal şi în cele montane.
Creşte în tufe şi preferă un sol umed.
Bujorul luptă cu crampele menstruale
Femeile care suferă de crampe menstruale pot apela la ceaiul
de flori de bujor, care are un efect calmant. Peste o lingură de flori uscate,
torni 250 de ml de apă fierbinte și lași la infuzat timp de 20 de minute.
Remediul este eficient și pentru persoanele care suferă de infecții ale căilor
respiratorii.
Totodată, un medicament obţinut din flori de bujor, din lemn
dulce, curmal şi din gura lupului ar putea fi utilizat pentru e reduce efectele
chimioterapiei, la pacienţii bolnavi de cancer. Cercetătorii de la Yale University
School of Medicine din Statele Unite ale Americii au descoperit că extractul
atenuează efectele secundare ale chimioterapiei, precum greaţa, diareea sau
crampele.
sursa: realitatea.net