O dieta alimentara care include peste, consumat cel putin o
data pe saptamana, ar putea ajuta la protejarea unor parti ale creierului care
sunt afectate puternic de procesul de imbatranire, potrivit unui studiu.
Cercetatorii au descoperit ca, in cazul persoanelor cu
varsta de peste 65 de ani care mananca peste in mod regulat, creierul prezinta
cu 14% mai multa materie cenusie in regiunile asociate memoriei si cu 4% mai
multa materie cenusie in zonele responsabile cu cognitia, comparativ cu
creierul varstnicilor care nu includ pestele in dieta lor.
Efectul asupra creierului a fost independent de prezenta
acizilor grasi omega-3 in sangele participantilor la studiu, sugerand ca
persoanele carora le place pestele au un stil de viata mai sanatos in general,
lucru benefic creierului, spun cercetatorii.
“Includerea in alimentatie a pestelui, fie fript sau la
cuptor, arata existenta unor diferente mai mari privind stilul de viata decat
am fi putut deduce prin masurarea unei singure componente biologice”, a
declarat profesorul James Becker, de la Universitatea Pittsburgh din
Pennsylvania, autorul principal al studiului. “Chiar si dupa ce am verificat o
serie de alti factori care ar fi putut fi responsabili pentru diferentele
legate de sanatatea creierului, o dieta bogata in peste fript sau la cuptor
ramane un semn important privind un creier sanatos”, a mai spus Becker.
Acizii grasi omega-3, care se gasesc in specii de peste ca
tonul si somonul, sunt considerati benefici pentru inima si creier, fiind,
posibil, responsabili de prevenirea micsorarii normale a creierului care apare
odata cu imbatranirea, potrivit unui studiu anterior, publicat in ianuarie
2014.
Cercetarea, publicata in American Journal of Preventive
Medicine, precizeaza ca, la nivel mondial, exista peste 20 de milioane de
oameni care sufera de dementa, iar specialistii se asteapta ca aceasta cifra sa
se dubleze la fiecare 20 de ani, ajungand la 80 de milioane de oameni in 2040.
Orice schimbare a comportamentului care ar putea ajuta la o
mentinere a functiilor creierului in limite normale, in cazul persoanelor in
varsta, merita sa fie explorata “ca metoda de influentare a riscului de
instalare a dementei”, precizeaza studiul.
Pentru a examina rolul jucat de dieta bogata in peste si
legatura cu beneficiile aduse de acizii omega-3, cercetatorii au analizat
informatiile colectate pentru un alt studiu efectuat in Statele Unite pe termen
lung, care a avut ca participanti adulti cu varsta de peste 65 de ani,
monitorizati timp de zece ani, intre 1989 si 1999.
Medicii s-au concentrat asupra a 260 de persoane fara
probleme legate de cognitie si dementa, carora li s-au facut analize de sange
in timpul perioadei de desfasurare a studiului, precum si investigatii RMN
(imagistica prin rezonanta magnetica) asupra creierului la finalul studiului. Varsta
medie a participantilor, la finalul studiului, a fost de 78 de ani.
sursa: curademiere.ro