marți, 19 august 2014

Cum protejăm antioxidanţii din fructele de pădure

Fructele de pădure au un conţinut ridicat de antocianine, acei antioxidanţi care protejează organismul împotriva unor boli grave cum ar fi cancerul, afecţiunile cardiovasculare şi maladiile Parkinson şi Alzheimer.

Însă, conservele preparate din aceste fructe îşi pierd din valoarea terapeutică dacă nu sunt depozitate corespunzător. De exemplu, cantitatea de antocianine din gemul de afine scade în medie cu 23 % după două luni de depozitare la temperatura camerei, iar cel de fragi pierde 12 % din cantitatea de flavonoizi după şase luni de depozitare într-un dulap închis. La această concluzie au ajuns cercetătorii de la Universitatea din Arkansas (SUA), care recomandă şi soluţii prin care să beneficiem un timp îndelungat de efectele antioxidanţilor conţinuţi în conservele preparate din aceste fructe. În acest sens, experţii susţin să depozităm borcanele cu gem în frigider înainte de a le deschide sau să cumpărăm astfel de gemuri care să nu conţină zahăr.

sursa: clicksanatate.ro