joi, 11 aprilie 2019

Ce înseamnă un stil de viață sănătos?

În primul rând vreau să încep prin a-ți expune ce înseamnă un stil de viață sănătos și unde îți recomand eu să ajungi, nu de pe-o zi pe alta ci printr-un proces conștient de transformare pas cu pas, în ritmul tău propriu. Există multe informații care circulă despre acest subiect, foarte multe dintre ele contradictorii, și de aceea cred că merită să clarificăm din start ce functioneza și ce nu.

Omul s-a născut și dezvoltat ca specie în cadrul naturii și cu ajutorul ei. Înainte de a descoperi focul, se hrănea cu fructe pe care le culegea din copaci și arbuști, cu frunze verzi, cu legume și semințe, și cu mici cantități de nuci, după ce a învățat să spargă coaja nucilor. Stilul lui de viață era de culegător care se întindea după fructe și frunze, se apleca după legume și nuci, mergea din loc în loc, se cățăra în copaci, urca pe dealuri și munți, înota în râuri și lacuri, alerga atunci când vâna câte un animal periculos și dormea în aer liber sau peșteri. Pe atunci, omul bea apă din izvoare, râuri și lacuri, fără grija că s-ar putea intoxica cu ceva.
În timp, a descoperit focul și a început să-și pregătească termic alimentele, pentru a le putea depozita mai mult. Apoi a descoperit cerealele și a învățat cum să prepare făina și cum să o folosească în diverse preparate. A început să-și facă arme și astfel a putut să prindă ocazional animale. Carnea era mâncată deci în rarele ocazii când reușea să prindă câte un animal. Apoi omul a domesticit unele animale pe care le-a crescut pentru carne. E important de menționat aici că aceste animale domestice erau crescute cu mâncarea lor naturală (iarbă, grăunțe etc), nu cu diverse pudre sintetice și resturi ale altor animale, si injectate cu antibiotic si steroizi, cum sunt crescute azi animalele din fermele industriale. 

Sistemul digestiv și dentiția umană au evoluat în timp, pentru a face față acestor schimbari de alimentație, dar orice absolvent de tehnică dentară iți poate spune că dinții noștrii sunt de masticator/ierbivor, nu de carnivor. De asemenea sistemul nostru digestiv, prin compoziția sucurilor gastrice și a lungimii intestinelor denotă că organismul uman a fost creat pentru o alimentație bazată pe vegetale. Carnivorele au un ciclu de digestie de 2-3 ore, pe când ciclul de digestie la oameni poate dura până la 8-9 ore, în funcție de tipul de hrană consumat. Astfel, când consumăm carne, aceasta rămâne în corpul nostru foarte multe ore la temperatura de 37 Celsius, cât are corpul uman și, în acest interval de timp, intră în putrefacție și elimină toxine. Aceste toxine se resorb prin pereții vaselor de sânge și sunt transportate în tot organismul, la toate organele. Acest lucru le crează celor care consumă carne și produse de origine animală un nivel de toxicitate crescută a organismului, care, în timp, duce la apariția multor probleme de sănătate.

Tot la începuturile sale, omul se culca odată cu venirea întunericului și dormea până a două zi în zori, deci un număr suficient de ore de odihnă pe care rareori îl mai avem în ziua de azi. De asemenea, își petrecea tot timpul în natură, înconjurat de materiale naturale, fără chimicale făcute în laborator și produse toxice.

În concluzie, omul a fost creat pentru a se hrăni primordial cu fructe și vegetale proaspete; a bea apă de izvor, râu sau lac; pentru a merge pe jos, a urca dealuri și munți, a înota, a alerga și a se cățăra, toate în mijlocul naturii; a dormi (în aer liber) cât e noaptea de lungă, și pentru a crea și procrea în condițiile naturale descrise mai sus. Natura ne oferă tot ceea ce avem nevoie pentru a trăi sănătoși o viață lungă, atâta timp cât o respectăm și trăim după regulile ei. Evident că noi nu ne mai putem permite luxul de a bea apă din râuri și lacuri (și uneori nici de izvor) și nici de a dormi de la lăsarea întunericului, dar am trăit personal, am văzut sau am citit despre destule cazuri, ca să îți garantez 100% că, întorcândute cât mai aproape de legile naturii, vei putea și tu să te bucuri de un nivel înalt de energie, sănătate de fier și de un corp suplu și atletic; mai mult, îți garantez că, urmând calea pe care ți-o recomand, vei experimenta un nivel de claritate mentală și liniște interioară pe care nici nu ți-l poți imagina în acest moment. 

După cum am spus mai sus, vorbim despre un proces de durată, pe care îl vei face când ești pregătit și în ritmul tău, dar pe care, cu ajutorul sfaturilor de mai jos, îl poți face în cel mai scurt timp posibil, pentru a beneficia de rezultatele benefice cât mai devreme.